Fiecare națiune este o fuziune unică de tradiții care datează din timpuri străvechi. Dacă europenii obișnuiau să folosească furculițe, linguri și cuțite, atunci încă din copilărie asiaticii au fost îndrumați îndrumat de betisoare. Orice tradiție își are originile, vom căuta motivul pentru care asiaticii folosesc astfel de tacâmuri originale.
De ce exact ei?
Inițial, toți oamenii mâncau cu mâinile, dar treptat, cu conștientizarea regulilor de igienă și comoditate, acest obicei a dispărut. Se crede că, la început, betisoarele au servit ca asistenți la prepararea alimentelor: este foarte convenabil pentru ei să scoată bucăți mari de apă clocotită sau ulei fierbinte, evaluând disponibilitatea alimentelor.
Localnicii din China numesc betisoarele Kuizi și au apărut pentru prima dată în case nobile. Oamenii obișnuiți au început să le folosească în jurul secolului al V-lea d.Hr.
Treptat, bastoanele au intrat ferm în viața de zi cu zi, dobândind o formă modernă: de la un capăt, pătratul kaizi, pentru a se întinde ferm pe suprafața mesei. K la capătul opus, acestea se încetinesc treptat și se rotunjesc. Cel mai adesea există bastoane de lemn, care, potrivit tradiției, trebuie frecate unul față de celălalt înainte de utilizare. Acest obicei a venit din trecut, când săracii aveau kaizi slab meșteșugați și exista riscul unei despicături. În acest fel, măcinarea a îndepărtat rugozitatea.
Chinezii îi învață pe copii să folosească betisoarele de la aproximativ un an. Acestea dezvoltă activ abilitățile motorii fine ale mâinilor, ceea ce în viitor va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării intelectuale și fizice.
Companiile mari angajate în producția de înaltă tehnologie, au introdus un test pentru angajarea în legătură cu piese mici - angajații trebuie să dețină în mod cuțit betele!
Din ce sunt alcătuite
Trebuie menționat că betisoarele sunt împărțite în cele care sunt necesare pentru gătit - sunt lungi, aproximativ 40 de centimetri și sunt fabricate din bambus, iar kaizi pentru o masă, sunt mai scurte - doar 25 de centimetri.Asiaticii, în special japonezii, nu le place să folosească metalul, crezând pe bună dreptate că dăunează dinților. Cel mai adesea pentru tacâmuri asiatice:
- un copac;
- alamă;
- din plastic;
- bronz;
- argint;
- bambus;
- oțel inoxidabil (dar acest lucru este doar în Coreea);
- os.
În primul rând, va exista întotdeauna lemn, ca material accesibil și ușor de prelucrat. Unele dintre cele mai frumoase tacâmuri sunt obținute din fildeșul scump, fiind aproape o operă de artă care decorează în mod adecvat o casă bogată.
Și unde este cuțitul?
Se crede că cazul nu a fost lipsit de marele filozof Confucius.El a predicat pacea și a crezut că cuțitul avea un loc în război și nu în casă. Cu dosarul său, toate obiectele ascuțite din metal au devenit puternic asociate cu agresiunea și violența.
Un fapt interesant s-a păstrat în analele istoriei: ea a mâncat doar cu betisoare de argint, deoarece argintul înnegrește în contact cu otrăvuri. Adevărat, din păcate, nu cu toată lumea!
Într-o țară săracă, fiecare masă însemna o vacanță.Perioadele lungi de foame au făcut ca mâncarea să fie sacră, astfel că cuțitul, ca simbol al războiului, nu trebuie să fie pe masă. Puțin mai târziu, aceeași prejudecată s-a răspândit la dop, acest dispozitiv are și margini ascuțite, care, dacă se dorește, pot dăuna foarte mult unei persoane.
Drept urmare, atât cuțitul, cât și furculița au fost expulzați din servirea mesei asiatice pentru o lungă perioadă de timp. Deși acum există o tendință spre europenizare, și mulți asiatici moderni folosesc furculițe și linguri, în timp ce aproximativ o treime mănâncă calm cu mâinile.
Popularitatea aparatelor alimentare asiatice este justificată din punct de vedere al dieteticii. Adeseori supraîncălzim cu o furculiță și o lingură, deoarece semnalul către creier despre saturație ajunge târziu în aproximativ 15 minute! Prin urmare, este mai benefic să mănânci încet și gânditor, după cum sugerează cultura asiatică.
Lasă Un Comentariu